Acasă » Cancan » Nu-ți vine să crezi cu ce s-a ocupat celebrul politician la sfârșitul anilor ’80! A colaborat ca umorist cu…

Nu-ți vine să crezi cu ce s-a ocupat celebrul politician la sfârșitul anilor ’80! A colaborat ca umorist cu…

De: I.D. 06/05/2019 | 23:23

Varujan Vosganian este economist, om politic şi scriitor. Dar, mai presus de toate, este o adevărată enciclopedie vie, iar poveştile sale de viaţă sunt absolut extraordinare. A publicat cărţi care sunt traduse în peste 20 de limbi şi este implicat activ în viaţa literară a „cetăţii”, fiind şi prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor de România. CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, detalii senzaţionale din viaţa lui Varujan Vosganian. Amintiri spumoase, nostalgii descătuşate, episoade pline de savoare în care omul Varujan Vosganian a fost implicat, de-a lungul timpului, fiecare în parte contribuind, esenţial, la dezvoltarea unei personalităţi debordante.

Varujan Vosganian s-a născut pe 25 iulie 1958 la Craiova, într-o familie de etnie armeană, supraviețuitoare a genocidului comis împotriva armenilor din Imperiul Otoman între anii 1915-1923. Bunicii după tată, Garabet și Arșaluis Vosganian proveneau din Afion Karahisar, respectiv Constantinopol (Istanbulul de astăzi din Turcia), un oraș cu o comunitate armeană numeroasă și importantă. Şi-a petrecut copilăria la Focşani, iar după terminarea liceului a absolvit Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice din București (1982, șef de promoție) și Facultatea de Matematică a Universității București (1991).

”Am terminat facultatea cu media 9,988, am avut un singur 9, la Practică, în anul II. Ne-au trimis să facem inventarul bunurilor de folosință medie pe care le au oamenii într-un cartier care era cam pe unde se află Calea Rahovei acum. Tot Calea Rahovei se chema, dar erau case. Și oamenii ne trânteau ușa în nas, crezând că am venit cu… demolarea. O doamnă a socotit că sunt frumușel, dar îmi stă mai bine fără barbă. Și mi-am tăiat barba. Acela a fost singurul 9 pe care l-am luat în facultate”, îşi aminteşte Varujan Vosganian.

„Singurul student frumușel care, toată ziua-bună ziua, stă în bibliotecă este Vosganian”

Varujan Vosganian a terminat facultatea ca şef de promoţie, având o singură notă de 9. Şi spune că a beneficiat de o şansă nesperată, nefiind repartizat la Institutul de Economie Mondială, acolo unde intrai, imediat, în vizorul celor de la Direcţia de Informaţii Externe – transformată, după Revoluţia din 1989, în Serviciul de Informaţii Externe.

„Toți cei care au fost repartizați la Institutul de Economie Mondială, între care unii au ajuns personalități după aceea, mai toți au fost racolați de Serviciul de Informații Externe. Mai ales pentru că ei aveau informații privilegiate privind cursurile valutare, privind piețele externe. Și, așa cum spuneam, mai toți fuseseră racolați de fostul DIE –  viitor SIE – care făcea parte din Departamentul Securității Statului”, povesteşte Varujan Vosganian.

Exista o tradiţie în perioada regimului comunist. Şeful de promoţie era invitat la cabinetul ministrului – Ana Mureşan, în acea perioadă -, pentru a fi chestionat în ceea ce priveşte planurile profesionale şi ajutat să le ducă la îndeplinire. Bineînţeles, Varujan Vosganian nu a făcut excepţie de la această regulă nescrisă, numai că Ana Mureşan fusese chemată, în audienţă, la Nicolae Ceauşescu. S-a întâlnit cu Maria F., care era adjunct. A fost întrebat ce doreşte să facă în viitor şi a răspuns că şi-ar dori să cerceteze în continuare. Cu atât mai mult cu cât în facultate era cunoscut drept un student care studia aproape tot timpul, fiind găsit, de cele mai multe ori, la Biblioteca Centrală Universitară.

„În facultate se spunea că singurul student frumușel care, toată ziua, bună ziua, stă în bibliotecă este Vosganian. Mergeam la Biblioteca Centrală Universitară. Am citit foarte mult, mai ales economie. Dar citeam și filosofie. Îmi mai plăcea să citesc, de pildă, Teologia Dogmatică a lui Stăniloaie. Citeam foarte mult”, îşi aminteşte Varujan Vosganian.

Varujan Vosganian: ”Am citit foarte mult, mai ales economie. Dar citeam și filosofie”

„Fulgerul Bragadiru”. Încărcător-descărcător pe camioanele care transportau bere

După întâlnirea de la minister, tânărul absolvent Varujan Vosganian nu a mai fost, totuşi, contactat de nimeni. Şi, aşa cum spune, surâzând, a avut parte de „cea mai importantă funcţie” din viaţă – încărcător-descărcător pe camioanele care transportau bere în diferite locaţii. Iar amintirile legate de acea perioadă au un farmec aparte. Varujan Vosganian a trăit o experienţă… de neuitat.

„Probabil i s-a spus doamnei «ăsta e cu probleme». Și-am ajuns la Bragadiru. Întreprinderea Spirt-Drojdie «Fulgerul Bragadiru». A fost vorba despre cea mai importantă funcție din viața mea – încărcător-descărcător pe camioanele care aduceau bere. Nici nu îți închipui ce funcție importantă era pe vremea aia, duceai camioanele de bere la «Alimentara» și la restaurante. De ce spun că era importantă? Fiindcă, potrivit legii, fiecare camion – care avea câteva mii de sticle – avea perisabilități 3%. Șoferul mergea pe vârfuri, ca să nu se spargă nicio sticlă. Și, la sfârșitul zilei, o navetă-două, câte ar fi trebuit să se spargă, le împărțeam între noi. A fost o perioadă…”

Varujan Vosganian: „Am fost un dactilograf redutabil. Şi acum bat în orb la calculator!”

Experienţa „spumoasă” de încărcător-descărcător la „Fulgerul Bragadiru” a durat doar trei luni. La un moment dat, în faţa fabricii a apărut… o maşină neagră. Iar din ea a descins, aşa cum îşi aminteşte Varujan Vosganian, „temutul domn Constantin Costică”. Acesta nu era un oarecine în acele vremuri, ci chiar şeful personalului de la Centrala Berii. Imediat a fost lansată şi întrebarea-surpriză. ”Unde e țicnitul ăla care știe limbi străine, toată ziua citește cărți și bate la mașină?” Varujan Vosganian se descrie ca fiind un „dactilograf redutabil”. Şi asta pentru că tatăl său i-a făcut cadou, la un moment dat, o maşină de scris „Olivetti”.

„Băteam foarte bine la mașină pentru că – atunci când eram în clasa a unsprezecea – tata mi-a cumpărat o mașină de scris «Olivetti», ca să scriu cu ea. Și mi-a folosit foarte mult în viață, eu având și studii de pian, am fost un dactilograf redutabil. Și acum bat «în orb» la computer. Și a venit tovarășul Constantin Costică la mine. «Ia vino, mă, încoace!» M-a luat cu mașina și, exact ca în Orson Wells – copilul din «Citizen Kane”»-, m-am suit în mașină și nu m-am mai întors la Bragadiru decât din când în când, în vizită”.

Varujan Vosganian: ”Tata mi-a cumpărat o mașină de scris «Olivetti», ca să scriu cu ea”.

Mircea Ciobanu: „Varujan, n-ai simţul umorului!”

După ce a trăit o experienţă de neuitat ca încărcător-descărcător la „Fulgerul Bragadiru”, Varujan Vosganian a devenit „un fel de merceolog” la Centrala Berii şi Spirtului, redenumită – mai târziu – Centrala Berii şi Vinului. Ţinea registre pentru repartiţii de tablă pentru capsule, curele trapezoidale, ţevi şi „altele asemenea”. Dar, recunoaşte Varujan Vosganian, acea perioadă a avut însemnătatea ei indiscutabilă. „Foarte bine mi-a prins această perioadă, pentru că am cunoscut ce înseamnă economie. Atunci să fi făcut eu avere!

Totuşi, lăsând la o parte latura profesională – cu toate momentele ei -, Varujan Vosganian a scris tot timpul. Poezie şi proză. Aşa a ajuns în legătură cu Mircea Ciobanu, poet, scriitor şi editor la Cartea Românească. A mers la acesta cu un roman, „un roman nu prea mare”, numai că editorul a tras o concluzie neaşteptată.

„Și el s-a uitat și zice «Știi ce, Varujan, tu – pentru că n-ai simțul umorului – când scrii la persoana întâi devii patetic».Eu eram foarte glumeț. Uneori, când eram prin școală, prin liceu, mai ales, mă invitau la petreceri numai ca să spun glume. Făceam ceea ce se numește astăzi reality-show, stand-up comedy. Auzind ce mi-a spus Mircea Ciobanu, m-am mirat”.

Provocarea lui Mircea Ciobanu l-a determinat pe Varujan Vosganian să debuteze ca… umorist, mergând alături de grupul Divertis în multe turnee prin ţară. Conexiunea dintre Varujan Vosganian şi grupul condus de Toni Grecu a avut ca punct de plecare staţiunea Costineşti, acolo unde se desfăşurau, pe atunci, „Serbările Mării”. Iar Ioan T. Morar a povestit, la un moment dat, întregul episod. 

„Inițiaserăm Cartea Recordurilor Stațiunii Costinești la care s-a prezentat multă lume cu tot felul de propuneri. Printre ei, un tânăr vînjos care ne-a spus că are cea mai neagră barbă. Așa era. A fost trecut în registru. Apoi a susținut că deține un alt record. Poate vorbi într-o limbă necunoscută nouă. Ce limbă? Limba armenească.

L-am poftit la microfon unde a spus ceva, câteva fraze, într-adevăr, într-o limbă necunoscută de noi. Și pentru ca plaja să nu rămînă ca noi, adică în ceață, l-am rugat să ne traducă. Era vorba despre un apel pentru amicul lui armean, de asemenea, de care se rătăcise și pe care îl chema, în zece minute, la Obelisc, să se regăsească. Tânărul se numea Varujan Vosganian, terminase matematica și a reușit să producă cel mai ciudat «record» al zilei! Am râs împreună, acolo, sus pe acoperișul Radiovacanței Costinești  și l-am felicitat pentru modul ingenios în care a reușit să ajungă la microfon și să comunice un anunț strict personal! Era clar că un astfel de om va ajunge departe”.

CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă va prezenta şi în zilele următoare senzaţionalele poveşti de viaţă ale lui Varujan Vosganian, dezvăluite chiar de el, într-un stil inconfundabil.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Două ZODII vor fi favoritele astrelor în luna iunie. Nativii acestora vor fi extrem de împliniți luna viitoare
Două ZODII vor fi favoritele astrelor în luna iunie. Nativii acestora vor fi extrem de...
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Câți amanți a avut, de fapt, celebra Maria Tănase. Deși erau celebri, artista l-a iubit cu adevărat pe unul singur
Câți amanți a avut, de fapt, celebra Maria Tănase. Deși erau celebri, artista l-a iubit...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după audierea la Parchet
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
O femeie a mărturisit cum i-a supraviețuit lui Casanova Killer, criminalul în serie care s-a lăudat că a ucis cel puțin 35 de oameni
O femeie a mărturisit cum i-a supraviețuit lui Casanova Killer, criminalul în serie care s-a...
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa ceva
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Tavi Colen, momentele cumplite prin care a trecut după pierderea mamei sale. Amintirile de neprețuit și lecțiile învățate de la familie. „Cred că părinții mei nu și-ar dori ca noi să suferim”
Tavi Colen, momentele cumplite prin care a trecut după pierderea mamei sale. Amintirile de neprețuit...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cele mai VULNERABILE cod-uri PIN. Riscuri mari pentru cei au ales aceste coduri
Cele mai VULNERABILE cod-uri PIN. Riscuri mari pentru cei au ales aceste coduri
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază rară pe Instagram
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază...
Alimentul pe care e bine să-l dai de pomană de Sfinții Constantin și Elena. Trebuie dus prima oară la biserică
Alimentul pe care e bine să-l dai de pomană de Sfinții Constantin și Elena. Trebuie...
Cinci zodii cu noroc la bani în iunie. Le așteaptă fericire și opulență
Cinci zodii cu noroc la bani în iunie. Le așteaptă fericire și opulență
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi alegerile sunt amânate
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO...
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Familia tinerei ucise în Sibiu, de iubitul drogat, mărturii CUTREMURĂTOARE: „Când am auzit, am căzut pe jos” / Mama fetei nu știa de relație
Familia tinerei ucise în Sibiu, de iubitul drogat, mărturii CUTREMURĂTOARE: „Când am auzit, am căzut...
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna...
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și Ionela se pregăteau să se căsătorească peste câteva zile
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
Iulia Vântur, apel disperat către fani: ”Vă rog! Fiecare minut contează”. Ce i s-a întâmplat vedetei
Iulia Vântur, apel disperat către fani: ”Vă rog! Fiecare minut contează”. Ce i s-a întâmplat...
Județul din România care s-a depopulat masiv. Cu greu se mai găsesc candidații la primării
Județul din România care s-a depopulat masiv. Cu greu se mai găsesc candidații la primării
S-a lansat un nou post de televiziune! Este deja disponibil în rețeaua Digi
S-a lansat un nou post de televiziune! Este deja disponibil în rețeaua Digi
×